Parlamentul OTV si Marea Adunare Națională

Parlamentul OTV si Marea Adunare Națională
Publicat: 12/12/2012, 20:25
Actualizat: 29/07/2014, 21:54

Deși Dan Diaconescu a rămas pe dinafară, poate fi mulțumit – avem un Parlament ca o noapte la OTV: buhăit, monstruos, pestriț, penal, parangheliar.

Peste 100 de parlamentari în plus înseamnă un record absolut: creșterea numărului de angajați cu peste 20% dintr-un foc. Nicio instituție bugetară din România, ca să nu mai vorbim de firmele private, n-ar visa așa ceva. Până să ofere locuri de muncă șomerilor, demnitarii și-au dat lor înșile niște locuri de stat pe bani publici.

Grotesc. Dar vă propun să ne imaginăm cum ar fi arătat acest Parlament dacă alegerile se desfășurau pe baza legii, la un pas de a fi fost adoptată, cea a uninominalului pur. N-ar fi fost nevoie să se mai bage niște rânduri de fotolii îmbrăcate în piele de Cordoba pentru fundurile extra, dar cele existente ar fi fost ocupate într-un procent bătând spre 100% de către USL.

Am fi avut, după 23 de ani de când a invocat-o Ceaușescu, din nou Marea Adunare Națională.

Carevasăzică, faptul că această lege electorală, strâmbă cum e, i-a trimis totuși în Parlament pe Blaga, Udrea, Paleologu, Boagiu, Flutur, Ungureanu sau Cezar Preda, ca să facă opoziție, dacă vor fi în stare să-și arunce cârja Băsescu, poate să însemne o scăriță de salvare pentru democrație.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Cum poţi calcula când ieşi la pensie. Vârsta de pensionare se va modifica în funcţie...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Detaliul controversat ce a atras atenția la pomenirea de 40 de zile a lui Mădălin...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Ungaria, la ani lumină de România. Ungurii vor cuceri totul
Un cunoscut artist din România, veșnic coșmar. Marea frică de care nu poate scăpa
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
O operațiune riscantă în Primul Război Mondial. Manifeste cărate sub salteaua primului ministru
×